Seara filmului Italian la Chişinău

La Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a avut loc, duminică 20 octombrie 2008, o seară de film italian organizată de Asociaţia culturală ARCI Moldova sub patronatul Consulatului Onorific al Italiei în Republica Moldova.

La începutul programului au vorbit, Ambasadorul Italiei la Chişinău , reprezentantul asociaţiei care a organizat evenimentul şi preşedintele Fundaţiei „Regina Pacis”, filiala din R. Moldova.

Nicolo Damiani a remarcat: “ Totul se porneşte de la cultura şi istoria voastră care este foarte importantă pentru noi italienii, şi avem dovadă astăzi că datorită prietenului nostru drag Mozzarelo, cu acesta ocazie se intîlnesc culturile noastre. Dacă italienii nu fac ceea ce trebuie să facă asta e şi vina voatră că nu cereţi destul” a mai adăugat Damiani.

Cei prezenţi la seara filmului italian au ascultat, la începutul evenimentului, deşi cu puţină întirziere, un scurt program muzical de7 piese, dedicate drept omagiu compozitorului Ennio Morricone, interpretate de orchestra teatrului-gazdă, dirijor Valeriu Patic.

După o frumoasă audiere şi o mică relaxare muzicală, peste 10 minute a început primul din cele trei filme, “I cento passi” ( “O suta de paşi” ) sub regia lui Marco Tullio Giordana, un film dedicat vieţii şi sfirşitului tragic al lui Peppino Impastato, angajat în lupta contra mafiei siciliene. O suta sunt paşii pe care trebuie să-i facă, în micul orăşel Cinisi, pentru a trece distanţa dintre casa familiei Impastato şi cea a boss-ului mafiot Tano Badalamenti. Chiar dacă filmul era italian iar subtitrele în engleză, sala a fost plină.

După vizionarea filmului Olga Birca, studentă a specificat: Seara filmului italian m-a impresionat nespus de mult, aceast eveniment m-a făcut să-mi schimb viziunea pe care o aveam anterior despre muzica simfonica. Iar filmul italian a fost cu adevărat unul bun.

Deasemenea au mai urmat înca două filme: “Io non ho paura” ( “Eu nu am frica”), sub regia lui Gabriele Salvatores, şi cel de-al treilea film “L’ultimo baccio”(“Ultimul sărut”), regia Gabrielle Muccino. Seara filmului Italian a durat aproximativ pâna la ora 23.00.  Sponsorul general al evenimentului a fost Eximbank Grupo Veneto Banca.

Imagini: http://www.google.com

Valentina Coiceva Gr.J061L

Cine sunt eu?

Sunt o persoană cumsecade şi un om efemer ce îmi trăiesc viaţa din plin. Sunt o persoana în societate, o sotie acasă, o studenta la universitate, o prietenă pentru diverşi oameni, o vecină pentru alte persoane, o rudă pentru cunoştiinţele mele şi un simplu călător grăbit sau adormit pentru cei din microbuz sau toleibuz. Sunt o mică parte din Universul ce compune lumea, fac parte dintr-un furnicar uman ce de multe ori mă critică, dar care mă şi ridică. Mă adaptez destul de uşor diverselor situaţii şi încerc să mă bucur pentru fiecare moment din această viaţă. Dacă vreau sa am adevarul meu în care să cred, am nevoie să experimentez direct. Aflu despre mine că sunt mai mult decât ce vad în fiecare zi în oglindă. Mă familiarizez cu structurile subtile ale fiinţei mele. Descopăr că lucrurile pe care le trăiesc sunt pline de sens într-o realitate mult mai mare şi mai semnificativa decât puteam sa concep inainte. Nevoia de a-mi raspunde la intrebarea „Cine sunt eu?” apare din ce în ce mai intens în conştiinţa mea   Reacţionez diferit, simt diferit, în funcţie de situaţie. Sunt omul care le înţelege pe toate, indiferent cât ar fi de încurcate iţele. În asemenea situaţii parcă nu mai sunt eu, deşi îmi impun să fiu puternică şi să ma stăpânesc. Apreciez oamenii maturi şi calculaţi, sunt cea care pledez pentrusinceritatea şi devotamentul, însă urăsc ipocrizia, minciuna, şi oamenii care dau dovadă de proastă creştere. Iubesc arta şi frumosul, oamenii, animalele şi natura. Zâmbesc şi lucrurile simple, în culori calde, îmi place marea, dar şi muntii desi niciodata nu i-am vizitat. Dacă aş putea să călătoresc prin toată lumea, niciodată nu aş zice: „nu!”. Muzica mă binedispune oricând şi este antidotul pentru unele stări de nelinişte, nesiguranţă sau tristeţe. Accept viaţa aşa cum estea ea, cu bune şi cu rele. Eu sunt cea care ştiu să mă bucur de iubirea unui om care este cel mai deosebit pentru mine. Eu sunt cea care m-am nascut să fiu fericită!!!

Valentina Coiceva GR.J061 L

Imagini: http://www.google.com

Restaurantul anilor ‘30

Mă întreb dacă există oare în Chişinău vreo cafenea sau un restaurant, unde poţi avea senzaţia că eşti în anii 30? Nu am stat prea mult pe gînduri şi mi-am amintit că am vizitat odată un asemenea local, care la prima vedere m-a făcut să “înlemnesc”de atâta frumusete şi originalitate.

Decor…

Cafeneaua este decorata cu diverse elemente şi accesorii originale din anii ‘30, fotografii vechi alb-negru sau sepia, ceea ce face a fi o adevarată excursie în Micul Paris. Chiar şi podeaua are un mozaic ce te duce cu gândul la vremurile trecute, iar localul păstreaza atmosfera intimă, fiind amenajat în acelaşi stil de cafenea interbelică, în culori calde, asortate cu cele câteva cărămizi lăsate netencuite, şi tablouri puse un pic haotic pe pereţi.

Apetisant …

Chiar şi meniul este particularizat, având la început o povestioara scrisă în maniera epocii, poveste care are la final un „va urma”, semn că va fi continuată în meniul viitor. Cei care vor doar micul dejun pot alege sandvişuri, omlete, salată thai cu muschi de vită, humus şi salată de vinete. Deservirea este în regulă – mai degrabă aş putea spune că este complezentă (amabila), chiar şi hainele chelnerilor sunt într-un stil aparte, iar amabilitatea e de cea mai înaltă calitate. Stau şi eu undeva la o masă admirând frumuseţea localului, când se apropie un chelner de mine şi îmi propune să gust o salată de fructe “a citrus dessert at La Bourgogne “ şi un cocktail din ciocolată albă “la truffe blanche ecume de lait” , la început vroiam să refuz, însă când am văzut, cât de apetisant arăta nici gând, mai ales că era din partea casei.

Atmosfera…

Ambianţa şi, în special, muzica poartă amprenta secolului XX, epoca tangoului cu melodii insinuante, care se îmbina în permanenţă cu tematica romanţei, astfel încât doamnele ar putea să poarte fără prea mult fast diademe cu pană, mărgele şirag, fusta clopot şi să danseze pe melodiile veacului trecut, iar domnii nu vor fi mai prejos, dacă vor încălţa o pereche de pantofi clasici, bine lustruiţi. Aşezată la o masă, am fost frapată de notele unui vals interpretat pe timpul lui Franz Iosif. E minunat să fii prezentă în acea perioadă, în care te poţi simti ca o doamna din înalata societate.

Valentina Coiceva Gr.J061L

foto: http://www.google.com

Toamna aztecă în Moldova

Gata! Am sfârşit cu orele pe ziua de azi! Mă îndrept spre staţia de troleibuze. Păşesc agale şi fără chef. Nu prea vreau să merg acasă, dar nici gândul de a sta în stradă nu mă încântă. Parcă mi s-a dus toată energia! Aberaţii. Să merg în parc? Mda, aş putea petrece timpul frumos, pe o bancă, fiind atentă la stările toamnei. Dar nu. Merg spre casă – mă cheamă datoria! – trebuie să fac un un reportaj, şi anume “Toamna în Moldova”. Ce ne aduce toamna? Cică se numără bobocii, dar, presupun că aceştia se şi distrează cel mai mult, în această perioadă a anului. Am observat că toama în Moldova este abundă în “evenimente”: se strâng strugurii, începe şcoala, pregătirea nunţilor se desfăşoară conform planului şi multe altele. Încep sarbatorile de toamna şi totodată cu ele vine şi apatia sau, mai bine zis, astenia de toamna (sună frumos, ca o dezvinovăţire a lenii ce te apucă mereu în sezonul dat)! Merg încet şi privesc “pe dealuri”, când vad pe cineva… Hopa, pare a fi ceva interesant! Staţi să vă zic! Anul acesta, în Moldova, a venit un indian Aztec – un turist amator pe nume Miguel Angel Flores, care evoluează cu numele artistic Milho Khorhaya şi colegul său din Letonia, Evgheni Bogdanovici, alături de care cântă de 12 ani! Aceştia au venit la Chişinău pentru a prezenta lumii cultura indiană. După cum spuneam, Milho este incaş, originar din Bolivia, care, timp de 30 de ani, a călătorit peste tot în lume, manifestându-şi talentul de muzician.

Concertul pe care interpreţii îl dau zilnic  este de tip carnaval: Milho Khorhaya interpretează cântece lente şi ritmice, care amintesc strigătul de luptă al indienilor sau descintece de şaman, pe care le însoţeşte cu dansuri rituale, de totem şi melodii interpretate la instrumente naţionale, precum chitara, naiul, fluier, tobă. Poartă o vestimentaţie indiană şi o decoraţiune din pene de culori aprinse. La gât are braţare confecţionate, potrivit acestuia, din oase din animale. Între timp, colegul său Bodganovici, execută un dans, purtând o blană pe spate şi o mască de lup pe faţă. Când l-am înterbat de câţi ani cânta şi de la cine a moştenit talentul, mi-a răspuns că s-a născut cu muzica, iar acesta a devenit pe parcurs, parte din viaţa sa. Când interpreţii încep să cânte sunt înconjuraţi treptat de un cerc compus din circa 50-100 de spectatori, care la prima vedere se arată surprinşi de stilul etnic al indienilor latino-americani. Artiştii nu cer bani pentru manifestaţie, însă doritorii pot cumpara de la ei CD-uri în valoare de 100 lei. Da, acest anotimp in Moldova este speciala in felul sau. La răsăritul soarelui toate se încep a mişca, ce culori multe şi vii se ţese prin fiece frunză, galben, roşu auriu… Milho se află la Chişinău pe o perioadă de timp nestabilită. Să se fi îndragostit oare de “toamna moldovenească”?

Valentina Coiceva-j061L

foto: valentina coiceva

Toamna şi preţurile ei.

O dată cu venirea sezonului rece, în magazinele de îmbrăcăminte au apărut şi colecţiile de sezon. Tentaţiile vestimentare sînt mari pentru fiecare. Preţuri piperate, dar şi accesibile, acestea se găsesc în fiecare magazin din oraş. Pentru cei cu un buget modest, există o gamă variată de jachete, care pot fi gasite la piaţa centrală, cu preţuri mai mici faţă de cele practicate în magazinele de profil.

Schimbarea vremii i-a obligat pe comercianţi să-şi aprovizioneze din timp magazinele cu haine pentru sezonul de toamna. Preturile la hainele groase sînt foarte diferite. Cele mai ieftine paltoane se găsesc în Piaţa centrală, şi la magazinele din regiunea acesteea, la preturi de la 450 lei lei sau pantaloniila 350 lei. O tinara care cauta si ea ceva de imbracat a afirmat “Tot oraşul se îmbracă de la piaţă, am venit să caut altceva, dar înca n-am găsit nimic”, marcand că nu doar preţurile sunt mari dar şi modelele hainelor de la piaţă sunt fără gust.

De la piată, am mers în cîteva dintre magazinele situate în centrul capitalei, unde preţurile nu sunt pentru fiecare, sunt chiar exagerat de mari.

De exemplu preţurile la jachetele de toamnă pornesc de la 999 lei. Bluzele cu mâneca lungă se vând între 450 şi 700 de lei, iar blugii ajung pâna la 1590 lei de lei.

Preţurile la îmbracamintele de sezon sînt cam usturătoare, la asemenea preţuri nu cred că fiecare îşi permite să îşi cumpere haine la modă. Haine frumoase de toamna sînt în toate magazinele, fie piaţă sau centre mari comerciale, unde preţul este pe masura calităţii (deşi nu întotdeauna). Astfel, paltoanele lungi pentru dame ajung la preţul de 1000 lei, iar cele pâna la talie, la  450-600 lei, de diferite culori, dar toate la modă pentru acest sezon. Pentru barbaţi pot fi găsite în centrele comerciale pulovere extrem de elegante, dar şi la preţuri extrem de exagerate, în jur de 790lei, sau blugii la un pret de 550-690 lei .

Faptul ca în Moldova hainele de marca sunt mai scumpe sau uneori, surprinzător mai ieftine decât în străinatate, ridică mari semne de întrebare despre originalitatea lor. “De vina e şi chiria” mi-a araspuns o vinzatoare a unui centru commercial din capitala cind am intrebat-o de ce sunt ati de scumpe hainele. Defapt cei care apreciază şi cunosc marca ştiu de existenţa acestor magazine pe piaţă. Reclama legată de colecţii noi nu ar face decât să atenţioneze potenţialii clienţi sau pe cei în devenire că sunt prezente haine ale marilor creatori şi în Moldova.

În sfirsit, vă spun că deşi preţurile de la piată nu difera mult faţă de preţurile din magazine, sunt mai convenabile. Însă fiecare deja îşi alege ce şi de unde să-şi procure hainele.

Baftă. 🙂

Valentina Coiceva-j061.

foto: ww.google.com